Dezamagire

Nu cu mult timp in urma,credeam ca am vazut tot ce era de vazut,am trait tot ce se putea trai,am simtit toate sentimentele posibile. Traiam cu iluzia ca nimic nu mai poate sa ma uimeasca,ca voi reusi sa traiesc linistita si cu bagare de seama la tot ce e in jurul meu.....

Naivitatea asta , imi vine sa rad cand realizez ce naiva am fost si imi dau seama ca niciodata n-o sa le vad pe toate,niciodata nu le voi trai pe toate,... nu indeajuns incat sa nu ma mai poata surprinde nimeni si nimic.

Ce stim noi despre Dezamagire? Ca este o stare negativa,un sentiment de tristete,o durere? Asa cum am citit undeve,dezamagirea este o stare care TREBUIE traita,un sentiment peste care orice om TRECE macar odata in viata. Te increzi in ea ,ca apoi sa te poata insela, o recunosti ca apoi s-o uiti si sa te poata amagi din nou.

Am adus vorba de aceasta, deoarece am sa va povestesc ceva interesant :

Dimineata,prea mult soare,prea multa caldura. Ca toti studentii imi incep dimineata cu cafeluta de rigoare. Ma asez la masa,iau revista Cosmopolitan in mana,si-ncep si sorb din cafeluta,mult prea amara pt o dimineata atat de dulce. Un “buna dimineata” imi suiera in urechi. Ma opresc din citit ,imi indrept privirea spre capatul mesei…o persoana total straina,sta la masa cu mine. Cand a aparut?cum a intrat?..mister total . Privindu-ma ,imi zambeste. Ma simt increzatoare si-i zambesc inapoi.

Pornim o discutie total banala…ca intre doua persoane care se cunosc pentru prima data…si totusi ceva mi-e cunoscut,dar nu-mi dau seama ce anume. O intreb anumite lucruri si observ ca raspunsul ei este exact opusul la ce ma gandeam eu ca va raspunde ; incep filosofii legate de viata si de cat de inselatoare poate fi lumea..raspunsul ei : un ranjet ; ii povestesc despre mine…nici nu ma baga in seama. Totul e ciudat,inselator,dezamagitor. Toata conversatia s-a transformat in …nimic.

Intr-un final o intreb “si totusi…cine esti?” …raspunsul ei..”Dezamagirea.”

Atunci ,clipind,imi dau seama ca in capul mesei nu e nimeni, imi dau seama ca totul a fost doar o…inselatoare aparenta..Dezamagirea…

Uite-asa a trecut inca o zi din viata mea…amagitoare,ca si cafeaua pe care-o sorb incet,incercand sa nu-i simt gustul amar….

O pagina de jurnal

Asa cum soarele ma trezeste dimineata si-mi umple sufletul de lumina,iar un mic suras apare pe chipul meu, asa as dori ca cineva sa fie soarele care sa-mi lumineze viata. Fiecare dintre noi , avem momente in care ne dorim sa fim iubiti sau macar sa avem ocazia de-a putea iubi pe cineva. Prea putini insa reusim sa ne indeplinim acest vis.

„Iubesc” este atat de ushor de pronuntat,dar atat de greu de simtit. Un chip inocent,un joc nesemnificativ,se poate transforma intr-o secunda in ceea ce numim noi “iubire”. Nimeni nu-si da seama,iar jocul continua..pana cand..cineva este ranit. Fara voie,fara constiinta faptelor,inevitabilul se produce. Si-atunci este momentul in care ,stand singura pe niste scari prea uzate,cu sufletul in palme,cu durerea transformata in lacrimi,simt ca mor incet. Simt ca ma sufoc si nu mai pot trai. Vreau sa retraiesc acele momente,alerg in vise dupa ele,pentru a le mai simti pentru cateva clipe,dar ele se indeparteaza tot mai mult de mine. Rasuflu greu, ma vad singura in razboiul care nu se mai termina. Zi de zi pasesc in lume fara el,ma intreb incotro sa merg,unde sa ma ascund,ce magie l-ar scoate din mintea mea,dar nu reusestc sa gasesc o licoare care sa stearga,macar pentru o zi acele “ce draga-mi esti” cuvinte dulci care le zicea candva.

Iubesc si in acelasi timp ma cert cu cerul,stelele,aerul pentru ca toate-mi amintesc de el. Ma cert cu destinul pt ca mi l-a pus inainte. Traiesc amarul primei rasuflari din fiecare zi,stiind ca incepe din nou chinul. N-am apucat sa zic macar un “te iubesc”,iar asta imi sfasie intreg sufletul. Inaintea mea doar nori vad,iar cerul senin e prea ascuns dupa nori,soarele nu va rasari degraba pe strada mea. Trece o zi,inca una si incerc sa ma incurajez mereu “va trece si asta,trebuie sa treaca !” Atunci cand am simtit ca iubesc,a trebuit sa ma prefac ca nu e asa,sa ma mint ,acum cand iubesc atat de intens,nu mai am pe cine. Doar durere- a ramas dintr-un joc care parea atat de inocent si nesemnificativ.

Amintire

Amintire...copilarie. O prea frumoasa perioada din viata fiecaruia. Oricat timp ar trece pe langa noi,un lucru nu ar trebui sa uitam niciodata .Amintirea si consecintele ei, care pot fi bune sau rele. In spatele fiecarei amintiri se ascund lucruri minunate , zambete din toata inima,care ne faceau candva sa zambim cu “gura pana la urechi”. Eram mici,copilarosi si totusi atat de frumosi.

Gustul copilariei...atat de departe acum,atat de aproape atunci. Niciodata n-am avut timp sa privesc inapoi,niciodata nu m-am oprit din ceea ce faceam pentru a-mi privi viata. Acum insa,voi face acest lucru. Acum voi opri timpul in loc pentru cateva minute,vreau sa retraiesc momentele si clipele care mi-au adus lumina in suflet si zambetul pe buze. Multi spun ca nu e bine sa privesti in urma ta,ca e periculos,pentru ca s-ar putea sa te ranesti singur. Probabil ca e adevarat,dar eu acum vreau sa incerc...sa incerc sa sparg zidul din spatele meu pentru a putea privi dincolo de el.

Dintr-o data o multime de amintiri imi apar in minte,toate deodata,atat de incurcate. Nu,nu vreau sa fie ceva fugitiv....inchid ochii si uit de lume..

Ma regasesc la vechiul bloc,printre prietenii care-i aveam pe atunci. Aud galagie multa,rasete si zbierete,toate sunand atat de copilaros. Deschid portile sufletului pentru a face loc amintirilor si nu, nu-mi aduce nici o suferinta. Zambesc si-n acelasi timp, o lacrima se prelinge pe obrazul meu. E una de fericire,de multumire. Acum da...sunt fericita,pentru ca amintirile pe care le am sunt frumoase si unice. Stiu ca tot ce-am trait,m-a facut sa zambesc.

Zambetul...e atat de important sa poti zambi in orice moment din viata. Cand ti-e mai greu ,un zambet e ca o mana intinsa pentru a te ajuta sa te ridici de jos. Toata lumea iubeste zambetul....

Mergi pe strada si un necunoscut iti zambeste,involuntar zambesti inapoi si totusi nu intelegi de ce ti-a zambit si de ce i-ai raspuns la zambet. A zambi e sanatos,hranitor.

Eu as defini copilaria ca fiind ..Zambet. Copilaria e joaca,e puritate ,e inocenta.Copilaria este : -tot ce un copil are si nu-sidoreste

-tot ce un om matur n-are si-i lipseste.

Copilaria este un ocean in care adolescentii nu pot inota, soarele pe care oamenii maturi nu-l pot atinge si stelele la care cei varstnici viseaza sa ajunga. Cand viata ti-o ia inainte si simti ca ai uitat sa traiesti,priveste in urma ta,caci copilaria iti va arata cat de mult si intens ai trait candva. Cred cu tarie ca acea etapa a vietii , este cea mai frumoasa din viata fiecaruia si trebuie pretuita ca cea mai de pret avere.

Acadele de zahar,jocurile de afara,cicatricile de la vreo cazatura, toate amintesc de...copilarie. sa nu uitati sa fiti copii..sa nu uitati sa zambiti...fiti fericiti !!!